Daca scriam aseara...defapt azi-noapte...eram mai inspirata...Desi la chestiile astea nu ai nevoie de inspiratie.
Rad..si rad...si rad...si zambesc.De parca n-as avea vreo grija...de parca as fii drogata.Poate ca sunt drogata cu o doza de inconstienta puerila.Nu ma inteleg.Chiar atat de idioata sunt...ca si atunci cand urlu de durere pe dinauntru...afara rad si spun toate tampeniile pentru a-i face pe ceilalti sa zambeasca.Aseara mi-am dat seama din nou ce viata am .Ma intreba cineva:"Dar tatal tau?"...la care eu"Tatal meu a murit."Avem lacrimi in ochi.Dupa 13 ani in care am tot repetat chestia asta....tot mai am lacrimi in ochi.De ce dracu'?De idioata ce sunt.Clar.Si culmea...toti o compatimesc pe mama.Cea care mi-a facut viata un iad...desi e mult spus...ca si acolo era mai bine.
Si sunt intrebata de ce sa plang...ca tre'sa fiu puternica.Cat de puternica poate fii o persoana de 44 de kile?Cat de puternic poate fii un suflet care tine piept tuturor ideilor tampite,in speranta ca ceva se va schimba?Cat pot oare sa suport?..."Tre'sa fii invulnerabil daca vrei sa ajungi cineva..."zise un idiot...Habar n-are cat ma zbat...de 13 ani sa-mi construiesc singura viitorul...sa pot spune ca n-am nevoie de nimeni...Ce invulnerabilitate cand idiotu' imi spune rece:"N-ai nicio sansa cu ce ti-ai propus,schimba-ti planurile".De unde sa am puterea sa merg mai departe cand nimeni nu-i capabil sa ma incurajeze sau sa ma aprecieze si sa creada in mine.Toti doar judeca si critica.Ma rog...
Iar o dau in alte tampenii...
